Active Network Project – Întâlnire bilaterală

Primăria Municipiului Fălticeni a găzduit în perioada 13-14.03.2014 o întâlnire de lucru în cadrul proiectului internaţional Active Network, proiect finaţat de Comisia Europeană. A fost  a doua întâlnire organizată în România de la demararea proiectului în anul 2013. Municipiul Fălticeni şi Federaţia Română Sportul pentru Toţi, alături de municipalităţi şi federaţii sportive naţionale din ţări europene, fac parte dintr-o reţea internaţională care promovează sportului pentru toți, bunele practici de colaborarea dintre municipalităţi şi structurile sportive.

Active Network Project – Întâlnire bilaterală
Colaborarea dintre Municipiul Fălticeni şi Federaţia Română Sportul pentru Toţi s-a concretizat prin organizarea a 5 evenimente dedicate sportului pentru toţi, în cursul anului 2013 prin intermediul Asociației Județene Sportul pentru Toți Suceava. Acest parteneriat a fost premiat în luna octombrie a anului trecut cu ocazia Congresului „Move 2013” care a avut loc în Barcelona.
Întâlnirea de lucru de la Fălticeni a avut loc joi, în prezenţa managerului de proiecte ISCA Danemarca (International Sport and Culture Association), a coordonatorului european „Move Week” şi a delegatului Federaţiei Sportul pentru Toţi din Serbia. Din partea organizatorilor a fost prezent primarul Gheorghe Cătălin Coman şi Mihai Androhovici, vicepreşedintele Federaţiei Române Sportul pentru Toţi.
La discuţiile de joi, au fost invitaţi reprezentanţi ai Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din Suceava şi Iaşi, precum şi cluburi sportive şi organizaţii neguvernamentale din Fălticeni şi Suceava implicate promovarea sportului pentru toţi, care au prezentat exemple de bune practici în domeniu.

Proiectul Active Network urmăreşte creşterea numărului persoanelor care practică sportul, indiferent de forma de manifestare, amator sau de sport de performanţă şi promovarea bunelor practici de colaborare între comunităţile locale şi entităţile sportive.

https://www.youtube.com/watch?v=AppDrMbnMJU

Mai multe detalii despre proiect puteți găsi aici:

http://www.isca-web.org/english/news/localauthoritiesandgrassrootssportorganisationspartneringformoreactivecitizens